Piața Nouă (Sf.Gheorghe)
Piața Nouă (Sf.Gheorghe)

Piața Nouă (Sf.Gheorghe)

Parcuri și spații publice
08:00 - 13:00
Închis Opens at 08:00

Strada Păcii, Tulcea, Romania

Despre

Piața Sf. Gheorghe este piața centrală a orașului Tulcea și se întinde pe o suprafață de 2400 m.p. Ansamblul pieței este alcătuit dintr-un platou acoperit și unul descoperit, destinat comercializării de legume fructe, cereale, flori, plante medicinale, produse apicole, utilizat atât de persoane juridice cât și de producători agricoli individuali. Piața dispune și de structuri de vânzare special amenajate pentru comercializarea cărnii și a produselor din carne, a laptelui și produselor lactate, a peștelui și produselor din pește, pâine și produse de panificație, produse alimentare preambalate, produse nealimentare și de uz casnic. Complexul comercial “Module de aluminiu”, situat in imediata vecinatate a parcului, este alcatuit din 36 spatii comerciale de unde se pot achizitiona atat produse alimentare cat si nealimentare. In interiorul complexului este amplasata hala pentru produse lactate, unde isi desfasoara activitatea doar producatori particulari si magazinul Carniprod. Platoul acoperit al pieței a fost realizat în anul 2009 și asigură funcționarea pentru 124 de utilizatori, în sectoare distincte pentru producători agricoli și persoane juridice, la tonete moderne din poliester armat cu fibră de sticlă. Platoul descoperit asigură 101 locuri de vânzare la tonete PAFS și mese betonate. Complexul comercial Fortuna (cladirea centrala a pietei) are amplasat la parter hala pentru produse de origine animala, unde isi desfasoara activitatea un numar de 21 agenti economici. In aceasta hala exista si o circumscriptie a Directiei Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. La etajul cladirii se desfasoara acivitate de comercializare produse nealimentare, structurata intr-un numar de 34 standuri comerciale, precum si birourile administrative ale S.C. Agropiete S.A. Telefon Piața Sf. Gheorghe: 0240514833 / 0240514238


Societatea Agropiețe S.A. Tulcea a implementat în 2023 un Sistem Digital în piețele din municipiu, având ca scop principal crearea unei comunicări eficiente și transparente pe relația producător – consumator – administrator al piețelor.  Harta digitală pentru Piața Nouă a fost prezentată azi printr-un eveniment public de Rodica Pascale, directorul Agropiețe SA Tulcea și de viceprimarul George Șinghi, însă această hartă digitală, așa cum îi spune și numele, poate fi găsită AICI.

Potrivit conducerii societății, în prima etapă a digitalizării, încă de anul trecut, cu introducerea în platforma digitală pe de o parte a tonetelor care au fost personalizate cu cod QR, după care a urmat introducerea în baza de date a producătorilor agricoli și a comercianților. O muncă laborioasă, mai ales că Piața Nouă din Tulcea este a doua piață agro-alimentară din țară care implementează acest sistem cu identificare a vânzătorilor  (producători sau comercianți) prin cod QR, însă prima din România cu trasabilitatea produselor: toate datele privind produsele de pe tonetă inclusiv cu fotografii de la terenul de pe care au fost recoltate.

Orice comerciant care dorește să închirieze o tonetă sau un spațiu în piață, poate vedea pe un monitor care structură este disponibilă și care este ocupată, precum și modalitatea de închiriere (cu contract sau în regim forfetar). Prin implementarea acestui sistem, pe lângă transparentizarea activității, se asigură și un control managerial mai eficient asupra modului de încasare de către personalul propriu, a gestionării tarifelor de închiriere pentru structurile de vânzare existente.” – spune Rodica Pascale, directorul Agropiețe SA Tulcea.

Sursa informațiilor: https://infotulcea.ro/piata-noua-s-a-digitalizat-urmeaza-si-plata-cu-cardul-direct-la-tarabe/

Alte sugestii

Locuri de neratat în Tulcea Parcuri și spații publice
5.0 2 recenzii
Este situat pe Strada Isaccei și are o suprafață de 99.800 mp. Este cel mai mare parc din Municipiul Tulcea și vine practic ca o extensie a falezei Ivan Patzaichin. Mulți dintre tulceni aleg să-și înceapă plimbarea pe faleză și să continue și cu „o tură de Ciuperca”. De asemenea, este cel mai frecventat loc pentru pasionații de pescuit. Pe lângă aleile pietonale și pistă dedicată de biciclete, veți găsi aici două spații dedicate de joacă pentru copii, un nou gravity-park, o plajă din nisip dotată cu umbrele de soare, zonă de grătare și foișoare cu mese, un bazin acoperit de înot. Tot în parc există o veche moară de vânt ce poate fi admirată și, în curând, un Rosarium nou-nouț ce se va întinde pe o suprafață de peste 5000mp. Vor fi plantați aici 7500 de fire de trandafiri din 150 de soiuri, dar și diverși arbori, arbuști și plante erbacee perene. Pentru cei care vor să-și petreacă și mai mult timp în Parcul Ciuperca, e bine de știut că există câteva locuri unde se poate mânca sau bea ceva (spre strada Isaccei) și că se pot închiria hidrobiciclete și stand-up padlles (SUP). 
Strada Isaccei, Tulcea, Romania
Parcuri și spații publice
5.0 1 recenzie
Este situat pe Strada Isaccei și are o suprafață de 32.200 mp. Parcul se află în apropierea Sălii Polivalente și dispune de alei pietonale, spații verzi, bănci, foișor cu mese, loc de joacă pentru copii și toaletă ecologică. Aici veți putea admira busturile a 14 personalități de vază ale Dobrogei, la care se adaugă și cele ale lui Carol I și Mihail Kogălniceanu, amplasate în alte părți ale municipiului.
Strada Isaccei 35, Tulcea, Romania
Parcuri și spații publice
Este situat pe Strada Gloriei și are o suprafață de 25.982 mp. Parcul dispune de alei pietonale, bănci, spații verzi și un foișor recent reabilitat. În acest parc se află ruinele cetății Aegyssus, Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, dar și Monumentul Independenței, de unde și numele parcului. Recomandăm tuturor o vizită în acest loc, în a doua parte a zilei, dar mai ales la apus, priveliștea de lângă monument fiind impresionantă. RECOMANDARE: Dacă vă place să faceți mișcare, îmbrăcați-vă în ceva lejer și urcați treptele de câteva ori. Va fi cel mai eficient mod de a face puțin cardio în aer liber.
Tulcea, Romania
Parcuri și spații publice
Primăria Tulcea a amenajat pe gardul Penitenciarului din oraș expoziţia istorică permanentă în aer liber „Tulcea de odinioară. Expoziţia a fost realizată printr-un parteneriat între Municipiul Tulcea, Penitenciarul Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ,,Gavrilă Simion”. Aceasta este formată din panouri imprimate cu fotografii din istoria oraşului şi explicaţiile aferente și se întinde pe o lungime 221m, cu sistem de iluminare inclusiv pe timp de noapte.
Strada Babadag 142, Tulcea, Romania