Lăcașe de cult

Biserica este situata pe str. Eroilor nr. 30, in apropierea Cimitirului Eroilor si in mijlocul cartierului „Comorovca”, intre strazile Lupeni, Eroilor, Libertatii si Cimitirul Eroilor. Biserica veche a fost ridicata in 1847. Cat despre biserica actuala, aceasta a fost zidita in 1888-1898, fosta filiala a parohiei Sf. Nicolae pana in anul 1943, sfintita in noiembrie 1898. Biserica a fost construita din caramida, la staruinta preotului rus Patapie Lebedov, care a indemnat la strangerea fondurilor si asigurarea obiectelor de cult, aduse din Ucraina. Forma este de cruce cu doua turle, din care una adaposteste clopotnita cu patru clopote returnate in 1935 la atelierele Patriarhiei din Bucuresti cu contributia financiara a primariei orasului, in timpul parohului Gh.Racovita. Initial, biserica avea usi laterale, in dreptul stranilor, obturate dupa cutremurul din 1977. Pictura murala a fost realizata in anul 1932 de Geo Cardas (s-a pastrat numai pictura de la catapeteasma), fiind refacuta in 1950 si intre 1983 – 1985 de Victor Negoi 1983-1985, in timpul preotului Lazar Victor. In curtea bisericii este inhumat primul protoiereu al Tulcei, pr. Gheorghe Rascanu, rasplatit cu “Ordinulu Steaua Romaniei si Corona Romaniei”, decedat la 29 ianuarie 1896. Fiica majora a protoiereului, Ecaterina, nascuta in anul 1867 in Ismail-Basarabia, s-a casatorit in 1889 cu institutorul Brutus Cotov (d. 8.01.1940 in Constanta). Cealalta fiica a protoiereului, Maria, nascuta tot in Ismail, in anul 1871, s-a casatorit in 1890 cu Ion. D. Magura, fiul minor al preotului „Dimitre Constantinescu dis si Magura” si al Mariei. Aici este inmormantat si Nichifor de Carpat, ultimul intaistatator al Mitropoliei de Tulcea, decedat in noaptea de 29 spre 30 iulie 1893. Sursa: prof. Lelia Postolache via tulcealibrary.ro

Frumoasa biserică este situată pe Str. Concordiei, fiind înălțată cu contribuția armenilor tulceni, proveniți din Armenia Apuseană, dar și a negustorilor aflați în trecere prin oraș. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1882, pe locul unde existsa un mic paraclis încă din 1830. Locul pe care s-a ridicat biserica a fost donat de familia Garabetian iar lucrările de construcție au durat trei ani și au fost începute sub coordonarea fruntașilor comunității armene, Hampartum Garabetian, Simon Meldovian și Mihram Caragcian.  Alegerea hramului nu a fost întâmplătoare, patronul spiritual, Sf. Grigore Luminătorul, fiind cel care a adus lumina creștinității în Armenia și datorită sprijinului căruia, regele armean Tiridates a adoptat creștinismul în anul 301, Armenia fiind primul stat în care acesta devine religie oficială.

Biserica „Buna Vestire” a fost clădită între anii 1848-1854 în timpul mitropolitului Dionisie, cu piatră și mortar în stil neoclasic grecesc, de comunitatea greacă din Tulcea, pe baza planului întocmit de arhitectul Ștefan Dopron.  Biserica actuală a fost clădită pe locul unui mai vechi locaș din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, patronul navigatorilor și negustorilor greci sosiți la Tulcea după 1829. Pe frontispiciul turnului-clopotniță, construit din cărămidă după 1900, sprijinit pe coloane ionice și dominat de ochiul Providenței, stătea scris: „Cu dragoste, de la enoriașii tăi, Doamne!”.  Biserica a fost inițial pictată între anii 1854-1857.

Biserica „Sf.Paraschiva” de pe strada Gloriei a fost construită în anul 1857, prin contribuţia comunităţii ruşilor-lipoveni de rit străvechi şi cu sprijinul Imperiului Otoman.  Biserica păstrează în arhiva sa actul original prin care înaltele autorităţi otomane îngăduiau construirea acestui lăcaş, impunând dimensiuni exacte (lungimea 40, lăţimea 20 şi înălţimea de 28 de coţi), să nu fie, cu alte cuvinte, mai înaltă decât minaretul moscheii, dar, în acelaşi timp, hotărând dreptul exclusiv de proprietate şi libertate a practicării cultului.  Declanşarea Primului Război Mondial în 1914 și mai ales preluarea puterii de către bolșevici în Rusia au întrerupt definitiv posibilitatea venirii preoţilor din Rusia. Probabil că acesta este motivul pentru care unele biserici nu au avut altar. Tot din această perioadă, enoriaşii bisericilor de rit străvechi au început să fie cunoscuţi şi sub numele de „bezpopovţi” (fără preot). Un fapt elocvent este cazul preotului rus Alexandru, care a fost înmormântat în anul 1886 în curtea Bisericii „Sfânta Parascovia” din Tulcea.  Actualmente, biserica se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Ruse de Rit Străvechi.

În anul 1846, odată cu înfiinţarea Mitropoliei lipovenești de la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa), majoritatea rușilor-lipoveni prigoniți au acceptat ierarhia şi preoţii, cu excepţia unor grupuri care au refuzat hirotonisirea, preferând să-şi recruteze preoţii direct din Rusia. În nordul Dobrogei, forţa spiritualităţii lipovenești sub stăpânirea otomană este dovedită de supraviețuirea episcopiilor din Slava şi Tulcea, păstoare a mai multor biserici ridicate de „popovţi” (cu preoți) şi „bezpopovţi” (fără preoți), precum și a celor două mănăstiri de rit vechi - Uspenia şi Vovidenia. După anul 1917, practica aducerii preoților din Rusia a devenit aproape imposibilă, datorită încordării relaţiilor româno-ruse în contextul Primului Război Mondial, astfel încât numeroase comunităţi lipovenești au rămas fără păstorii credinţei. În orașul Tulcea, în vechea mahala lipovenească de pe dealul Monumentului, există biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” a credincioșilor ortodocși de rit vechi, cunoscuți și sub denumirea de „staroveri” (de credință veche). În ziua de 3 mai 1920 a fost sfințit locul acestei biserici și a fost pusă piatra de temelie de către episcopul eparhial Nicodim, împreună cu preotul Vikul și diaconul Ignatie.  Construcția bisericii a fost realizată prin contribuția enoriașilor ruși-lipoveni din mahala, care își doreau să slujească cu preot, și a durat până în primăvara anului 1921. Însă lucrările de construcție, până la finalizarea lor, au fost oprite de câteva ori de către autoritățile locale, din cauza reclamațiilor primite din partea vecinilor opozanți de la Biserica „Sfânta Paraschiva” de pe strada Gloriei (construită încă din anul 1857) sau, cum i se mai spunea, „biserica fără preot”, având acum orientarea de Novozâbkov, Rusia.  În ziua de 23 mai 1921 a fost sfințită biserica cea nouă „Înălțarea Domnului”. La slujba de sfințire au participat episcopul eparhial Nicodim împreună cu alți doi episcopi din Rusia și un sobor de 9 preoți și 6 diaconi, precum și mulți credincioși tulceni și din alte localități. De atunci biserica se află sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, orientarea de Fântâna Albă (actualmente în Ucraina), organizată într-o Mitropolie cu sediul la Brăila - Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, recunoscută oficial de către statul român din 1946.

Biserica „Sf. Ioan Teologul”, situată pe strada Mihai Eminescu din Tulcea, a fost construită de credincioșii ruși-lipoveni în anul 1868, în cartierul Comorovca, după ce a fost obținută aprobarea din partea administrației otomane. Din punct de vedere arhitectural, lăcașul de cult are un fronton care îi marchează intrarea de pe fațada principală. Turla este dominanta verticală ce stă așezată pe axa principală verticală. Apar și elemente neoclasice, precum coloanele și bosajele mai mari sau mai mici ale zidăriei aparente.

Ucrainenii din Tulcea sunt în principal urmașii vechilor cazaci ce și-au văzut desființată patria, Sicia Zaporojeană, în 1775 și au încercat refacerea ei în 1813 în zona Dunăvățului (Sicia Transdunăreană). Biserica cu gramul „Schimbarea la Față”, cunoscută și ca Biserica Ucraineană, întrucât este ridicată între 1872-1882 de rușii (ucrainenii) ce își aveau mahalaua aici, pe locul unei bisericuțe mai vechi, din 1833. Casa veche, rămasă stingheră în apropiere, la intersecția străzii Mici cu strada Păcii, este Casa Parohială a Bisericii Ruse, construită în anii 1940-1941.

Biserica este situată chiar în centrul orașului, pe Strada Păcii, fiind cunoscută printre localnici drept „Biserica cu Ceas” sau „Biserica bulgărească”. Aceasta a fost clădită în 1852 de comunitatea bulgară și ctitorită de Beiul Dumitrache Teodorof, Stefanache Teodorof și Hagi Veliu, primul și ultimul avându-și pietrele tombale în curtea bisericii. Clopotnița a fost ridicată în stil gotic în anul 1857. Merită spus că frumosul locaș și întreaga suprafață de 5000mp au rămas prin compensație de la comunitatea bulgară odată cu schimbul de populație din 1940. În anul 1942 deținea 5 imobile și 2 locuri virane. Biserica deține icoane pictate de Cardas, monahul Sofonie, Hiriciaschi, D.Stanislavov, N.Pavlovici, Hotinci Ivan și zugravul Iorgu Nicolae, pictate in ulei pe lemn și achiziționate între anii 1860-1899.

Era numită pe vremuri Biserica Mocănească, ridicată în 1876 de mocanii prislăveni, în timpul în care Catedrala Sf. Nicolae a fost închisă, din ordinul stăpânirii turcești. Credit foto: Lelia Postolache & Felix Lucian Neculai

Impresionanta biserică este situată pe Strada Traian și a fost înălțată pe locul celei vechi din 1872, împreună cu școala din apropiere, de coloniștii germani veniți din localitatea Malcoci și stabiliți în Tulcea. Actuala stradă Mircea Vodă din fosta mahala germană purta numele de Strada Nemțească.

Catedrala din Tulcea a fost construită pe locul unde românii din satul Beștepe ridicaseră o bisericuță din lemn. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în 1862 de către Mitropolitul Dionisie al Durostorului, pisania de la intrare stând drept mărturie: „Acest sfânt lăcaş cu patronul Sfântului Ierarh Nicolae, din oraşul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stăpânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă”.  Frumoasa catedrală are o înălțime de aproximativ 30m, fiind în formă de cruce şi urmând stilul bizantin cu trei turle. Este construită din piatră şi cărămidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galbanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din cărămidă şi piatră.  Pictura în stil renascentist a fost executată, în 1905-1906, de pictorul-profesor D. Marinescu, de la Școala de Arte Frumoase din Bucureşti.

Geamia Azizyie din Tulcea a fost construită în anul 1863, în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, căruia îi este dedicată şi de la care îi provine numele. Este una dintre cele mai mari geamii construite de către Imperiul Otoman pe teritoriul Dobrogei, din piatră cioplită cu o grosime de 85cm. Frumoasa construcție are în dotare un număr impresionant de ferestre (32), amplasamentul lor fiind de 18 în zona superioară şi asigurând iluminarea naturală pentru terasa interioară ce împrejmuieşte geamia pe trei laturi şi un număr de 14 ferestre în zona inferioară. De la început, pe lângă geamie a funcţionat o şcoală turcească, care îşi avea sediul în imobilul din (actuala) str. Independenţei nr.4, existent şi astăzi. Minaretul geamiei, vizibil și în zilele noastre, datează din anul 1897, când a fost reconstruit din fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Pe strada Babadag, una dintre cele mai importante străzi ale municipiului, se află situată Sinagoga, așa cum o denumesc toți tulceni, sau Templul Israelit, așa cum apare în documentele oficiale și cum este numită de evreii tulceni, atâția câți au mai rămas.  Pare o construcție care a călătorit în timp, fiind singura de acest gen pe întreaga stradă, străjuită de o parte și alta de blocuri din beton. Pe vremuri, strada Babadag, alături de străzile înconjurătoare, constituia centrul cartierului evreiesc al Tulcei, al cărui număr de suflete atingea, în 1910, aproximativ două mii. Mahalaua israelită, așa cum era numită de tulceni, s-a format mai târziu și mai încet decât cele românești, grecești sau bulgărești, poate și pentru faptul că negoțul tulcean a fost multă vreme un fief al grecilor și al armenilor.  Templul Israelit este un vestigiu aproape singuratic al unei comunități numeroase și importante a orașului, din care mai există astăzi doar câteva zeci de reprezentanți. Din când în când, frumoasa sinagogă găzduiește diverse evenimente culturale.