Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”

În anul 1846, odată cu înfiinţarea Mitropoliei lipovenești de la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa), majoritatea rușilor-lipoveni prigoniți au acceptat ierarhia şi preoţii, cu excepţia unor grupuri care au refuzat hirotonisirea, preferând să-şi recruteze preoţii direct din Rusia. În nordul Dobrogei, forţa spiritualităţii lipovenești sub stăpânirea otomană este dovedită de supraviețuirea episcopiilor din Slava şi Tulcea, păstoare a mai multor biserici ridicate de „popovţi” (cu preoți) şi „bezpopovţi” (fără preoți), precum și a celor două mănăstiri de rit vechi - Uspenia şi Vovidenia. După anul 1917, practica aducerii preoților din Rusia a devenit aproape imposibilă, datorită încordării relaţiilor româno-ruse în contextul Primului Război Mondial, astfel încât numeroase comunităţi lipovenești au rămas fără păstorii credinţei. În orașul Tulcea, în vechea mahala lipovenească de pe dealul Monumentului, există biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” a credincioșilor ortodocși de rit vechi, cunoscuți și sub denumirea de „staroveri” (de credință veche). În ziua de 3 mai 1920 a fost sfințit locul acestei biserici și a fost pusă piatra de temelie de către episcopul eparhial Nicodim, împreună cu preotul Vikul și diaconul Ignatie.  Construcția bisericii a fost realizată prin contribuția enoriașilor ruși-lipoveni din mahala, care își doreau să slujească cu preot, și a durat până în primăvara anului 1921. Însă lucrările de construcție, până la finalizarea lor, au fost oprite de câteva ori de către autoritățile locale, din cauza reclamațiilor primite din partea vecinilor opozanți de la Biserica „Sfânta Paraschiva” de pe strada Gloriei (construită încă din anul 1857) sau, cum i se mai spunea, „biserica fără preot”, având acum orientarea de Novozâbkov, Rusia.  În ziua de 23 mai 1921 a fost sfințită biserica cea nouă „Înălțarea Domnului”. La slujba de sfințire au participat episcopul eparhial Nicodim împreună cu alți doi episcopi din Rusia și un sobor de 9 preoți și 6 diaconi, precum și mulți credincioși tulceni și din alte localități. De atunci biserica se află sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, orientarea de Fântâna Albă (actualmente în Ucraina), organizată într-o Mitropolie cu sediul la Brăila - Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, recunoscută oficial de către statul român din 1946.

Biserica „Sf.Paraschiva” de pe strada Gloriei a fost construită în anul 1857, prin contribuţia comunităţii ruşilor-lipoveni de rit străvechi şi cu sprijinul Imperiului Otoman.  Biserica păstrează în arhiva sa actul original prin care înaltele autorităţi otomane îngăduiau construirea acestui lăcaş, impunând dimensiuni exacte (lungimea 40, lăţimea 20 şi înălţimea de 28 de coţi), să nu fie, cu alte cuvinte, mai înaltă decât minaretul moscheii, dar, în acelaşi timp, hotărând dreptul exclusiv de proprietate şi libertate a practicării cultului.  Declanşarea Primului Război Mondial în 1914 și mai ales preluarea puterii de către bolșevici în Rusia au întrerupt definitiv posibilitatea venirii preoţilor din Rusia. Probabil că acesta este motivul pentru care unele biserici nu au avut altar. Tot din această perioadă, enoriaşii bisericilor de rit străvechi au început să fie cunoscuţi şi sub numele de „bezpopovţi” (fără preot). Un fapt elocvent este cazul preotului rus Alexandru, care a fost înmormântat în anul 1886 în curtea Bisericii „Sfânta Parascovia” din Tulcea.  Actualmente, biserica se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Ruse de Rit Străvechi.

Catedrala din Tulcea a fost construită pe locul unde românii din satul Beștepe ridicaseră o bisericuță din lemn. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în 1862 de către Mitropolitul Dionisie al Durostorului, pisania de la intrare stând drept mărturie: „Acest sfânt lăcaş cu patronul Sfântului Ierarh Nicolae, din oraşul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stăpânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă”.  Frumoasa catedrală are o înălțime de aproximativ 30m, fiind în formă de cruce şi urmând stilul bizantin cu trei turle. Este construită din piatră şi cărămidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galbanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din cărămidă şi piatră.  Pictura în stil renascentist a fost executată, în 1905-1906, de pictorul-profesor D. Marinescu, de la Școala de Arte Frumoase din Bucureşti.