Casa Lichiardopol

Clădirea Administrației Pescăriilor Statului a fost ridicată între anii 1910-1914 de antreprenorii Ștefan Borș și Robert Flamm, la inițiativa lui Grigore Antipa, devenind unul dintre cele mai importante edificii ale orașului Tulcea la începutul secolului al XX-lea.  Clădirea a fost amplasată în Piața Mircea cel Bătrân, pe un teren aflat în proprietatea Primăriei Tulcea care, în schimbul Lacului Ciuperca, l-a cedat Ministerului Agriculturii și Domeniilor, îmbogățind cadrul arhitectural al vechiului centru cultural-administrativ.  Din 1948, în imobil au funcționat Inspectoratul Regional Piscicol Tulcea și Societatea de Stat „Compescaria” care au preluat atribuțiile Administrației Pescăriilor Statului de comercializare și industrializare a peștelui, iar mai târziu de Centrala Deltei Dunării.  Până de curând, în această frumoasă clădire era un club de noapte, însă în prezent locația este lipsită de activitate.

Clădirea care adăpostea cândva fosta fabrică de mezeluri Teodorof „Cireșica” are o istorie îndelungată, care pornește încă din martie 1879. În acel an, clădirea aceasta a adăpostit sediul Consulatului Otoman din Tulcea, iar aici a fost găzduit primul consul otoman din istoria orașului – Paul Naum Efendi. Alegerea unei clădiri pentru a adăposti Consulatul Otoman nu a fost ușoară deoarece trebuia să fie într-o zonă considerată „relativ” neutră a orașului, care să fie lipsită de aroganță, dar cu ștaif și să fie accesibilă comunității turcești. Clădirea a adăpostit cândva acareturile defterdarului tulcean, iar la vremea aceea era o casă cu etaj, cu balcoane din lemn și sticlă, ceva foarte frumos și privitor. Ușa imobilului era o poartă monumentală, o adevărată operă de artă tipic otomană, din care s-a mai păstrat și azi fundația din zidărie de piatră cu nisip și var hidraulic. În anul 1902, Paul Naum Efendi este înlocuit de Dimitraki Teododosyadi Efendi, care rezistă în funcția de consul până la începutul Primului Război Mondial. El este și cel care reface total aspectul clădirii. Pentru fațada clădirii angajează un meșter levantin, specialist în combinarea mai multor stiluri arhitecturale (neoclasic, baroc, gotic otoman). Toate aceste schimbări au loc în jurul anului 1913, atunci când clădirea devine una de referință pentru tot orașul. După terminarea Primului Război Mondial, imobilul a avut mai mulți proprietari. Ultimul a fost Fany Ellman înainte ca statul să confiște clădirea și să o dea Societății Anonime Române „Praga”, care fabrica mezeluri și conserve de carne. În Tulcea, această societate era reprezentată de către Ioan și Virginia Teodoru. În anul 1948 clădirea care fusese transformată în fabrică este naționalizată și o să primească denumirea „Delfinul”, însă cea mai frumoasă casă din Tulcea avea să ajungă, în anul 1949, o cârciumă de cartier, atunci când primește și numele de „Cireșica”, care o să rămână mult timp în mentalul colectiv. După Revoluția de la 1989, casa a fost închiriată unei firme de reparații utilaje frigorifice, apoi a fost vândută chiriașului cu suma de 149.000 de lei. În cele din urmă a ajuns în proprietatea unui dezvoltator imobiliar din Tulcea care nu a întreprins nicio acțiune pentru a o repara sau restaura. În tot acest timp, imobilul s-a degradat constant. În noiembrie 2020, Casa „Cireșica” a fost cumpărată de Ion Luchian din dorința de a fi reabilitată. Credits: https://dobrogealive.ro/o-cladire-monument-istoric-din-tulcea-va-fi-restaurata-istoria-tumultoasa-a-casei-ciresica/

Clădirea de pe str. Progresului (fosta str. Sf. Nicolae, la nr. 14, colț cu str. Ștefan cel Mare, la nr. 4), care s-a aflat la începutul sec. al XX-lea în proprietatea lui Haim și David Feimblat, a avut destinația de locuință la etaj și spațiu comercial la parter, organizare păstrată și după naționalizare. Aici au funcționat de-a lungul timpului magazinele „La Brăileanul” și S.A. Talpa – de încălțăminte, „La Rampa Podgorenilor ” – de băuturi, cele de comerț mixt ale OCL-ului, dar și atelierele Cooperativei Unirea. Sursa informatiilor si a fotografiilor: https://mistereledunarii.wordpress.com/2016/07/26/casa-fantomelor-de-spioni/

Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” este cea mai veche instituție de învățământ secundar/liceal din județul Tulcea. Instituția a fost înființată la data de 14 noiembrie 1883 ca „Gimnaziul Real de Băieți”. În 1897 acesta s-a transformat în liceu. Primul sediu al Gimnaziului a fost clădirea construită între 1864-1867 de Ahmed Rezim Paşa, muteshariful sangeacului Tulcea. Imobilul se afla puţin mai jos de actualul corp C al liceului. În 1902, Spiru C. Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, semnează actul ce menționează lucrările de construcție a primului local al celei dintâi școli secundare din Dobrogea.  În perioada 1925-1926 se construieşte, din colecta publică iniţiată de Constantin Motomancea (directorul liceului pe atunci), actualul corp de nord al clădirii, avându-l ca arhitect pe C.Hârjeu. Între anii 1926-1927 se ridică corpul central, după planurile arhitectului Gh.Brătescu. Între 1970-1971 se ridică și aripa de sud a liceului.  E bine de știut că în anii 1903-1941 instituția a purtat denumirea de „Liceul Principele Carol”. În anul 1971 i s-a atribuit numele ilustrului matematician și ministru al învățământului Spiru Haret. Din 1996 liceul se numește Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, fiind una dintre cele mai impresionante clădiri din tot Municipiul Tulcea.

Imobilul, aflat pe str. 9 Mai, nr.4, înscris în Lista Monumentelor Istorice (cod TL-II-m-B -05972), a fost construit în preajma anului 1911, în stilul neoromânesc. Comanditarul acestuia a fost Alexandru Calafeteanu, profesor din Tulcea, care l-a avut în proprietate până în anul 1947. În perioada 1958-2005 a îndeplinit câteva funcțiuni publice: Casa Pionierilor, spațiu aflat în administrarea Muzeului „Delta Dunării” Tulcea, destinat inițial colecției de artă plastică și ulterior celei de artă populară și etnografie. Clădirea a fost retrocedată în anul 2005 urmașilor lui Alexandru Calafeteanu, iar în prezent este locuință privată.

Imobilul a fost constuit în anul 1866 de Lazăr Lazarov. În 1927 a fost cumpărat de Nicolae Georgescu, avocat, deputat și senator în perioada interbelică din partea Partidului Național Țărănesc. În 1932, la parterul clădirii, erau birourile oborului de cereale și ale târgului de vite din Piața Sfântu Gheorghe. Din anul 1950 aici au funcționat SANEPID-ul și mai multe magazine. În prezent clădirea este în proprietatea moștenitorilor lui Nicolae Georgescu, iar la parterul construcției funcționeaza o farmacie. Mai multe detalii despre povestea acestei case istorice vă invităm să citiți pe https://mistereledunarii.wordpress.com/2021/04/27/misterele-dunarii-top-10-locul-07-cea-mai-veche-casa-din-tulcea/

Casa Borș se află în zona istorică a orașului, la câțiva pași de Catedrala „Sf.Nicolae”, de Teatrul „Jean Bart”, de Casa Avramide și de alte clădiri de patrimoniu. Ștefan Borș, fostul proprietar al acestei frumoase case, ridicată în anul 1905 și reabilitată recent, s-a născut în anul 1858 în Neamț. După absolvirea studiilor superioare la București s-a întors în județul natal unde și-a început activitatea profesională fiind copist în Biroul circumscripției de lucrări publice din Piatra-Neamț. În anul 1883, ca tânăr inginer și antreprenor, a realizat diverse lucrări de infrastructură în Iași.  Destinul a făcut ca la vârsta de 26 ani, în 1884, să se mute la Tulcea, preluând conducerea Serviciului Tehnic al Județului, instituție pe care a condus-o cu profesionalism timp de patru ani. Șase ani mai târziu, în 1894, având 36 de ani, a devenit primarul municipiului Tulcea; la fel și-n 1906 și 1911. Cariera sa politică a continuat ca senator în Parlamentul României.  În cei 43 de ani petrecuți aici, ca antreprenor, inginer sau om politic, în Tulcea s-au construit prin implicarea sa directă 14 școli, 12 biserici, 3 cazărmi, 3 spitale, un teatru, o sală de conferințe și Palatul Pescăriilor. De asemenea, a reabilitat Palatul Administrativ, fostul Conac al Pașei și actualul Muzeu de Artă, a realizat cadastrul orașului, a racordat populația la rețeaua de apă și energie electrică, a construit străzi cu trotuare pavate și multe altele.  Ștefan Borș s-a stins din viață pe 7 iunie 1928, când orașul era în pline pregătiri pentru serbările prilejuite a 50 de ani de la realipirea Dobrogei de statul român. El este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Tulcea alături de prima sa soție și de unul dintre cei șapte copii pe care i-a avut.  În acest frumos imobil se spune că a locuit până în 1921 când a vândut proprietatea Băncii Dunărea. Din 1968 clădirea a devenit sediul Comenduirii Garnizoanei Tulcea sau Casa Armatei cum era cunoscută de mai toți tulcenii. Clădirea a fost reabilitată recent și merită admirată, chiar dacă nu poate fi vizitată.

Casa a fost construită în perioada 1870-1875, iar din anul 1929 a intrat în proprietatea lui Constantin Motomancea, profesor de matematică și director al liceului care astăzi poartă numele ,,Spiru Haret”, deosebit de implicat în viața socio-culturală a orașului. Imobilul a fost naționalizat în anul 1950, aici funcționând pentru o perioadă Poliția Tulcea. Din fericire, chiar dacă în prezent găzduiește un cabinat notarial, această casă a fost recent reabilitată și poate fi admirată și fotografiată de la stradă.

Imobilul a fost construit în anul 1868, fiind comandat de guvernatorul Sangeacului Tulcea, Ismail Bey Pașa, ca sediu pentru liceul turcesc. Clădirea a fost ridicată prin prestațiile locuitorilor și cu sprijinul bănesc al cerchezilor stabiliți în oraș, care fiind scutiți o vreme de dări, au oferit bani pentru construirea ei. După plecarea forțată din oraș a lui Ismail Bey Pașa, clădirea a rămas un timp neutilizată și apoi a fost transformată în cazarmă. Din 1878, localul a fost folosit ca sediu al Primăriei Tulcea și din 1968 al Sfatului Popular al orașului Tulcea. În ultimii ani clădirea a adăpostit sediile unor firme, cea mai recentă fiind Deltacons. Ca și-n cazul fostei școli turcești, sperăm că și această clădire istorică să fie reabilitată și valorificată în scop cultural-turistic.