Gospodăria Țărănească de la Enisala

Noul spațiul cultural din inima Deltei Dunării, Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară, ridicat pe amprenta casei părinților lui Ivan Patzaichin, în satul Mila 23, celebrează succesele marelui campion și oferă un cadru pentru expunerea preocupărilor sale privind Delta, pentru încurajarea și exprimarea culturii și tradițiilor lipovenilor din Mila 23 și pentru punerea în valoare a biodiversității fragile a Deltei Dunării. Prin proiecte de educație și asigurarea unui spațiu pentru rezidențe artistice și de cercetare, Muzeul va deveni un pilon esențial în viața comunității și va contribui la evoluția Deltei Dunării și la bunăstarea locuitorilor ei, oferind tuturor zonelor naturale protejate din țară un model de instituție bazată pe principii moderne de colaborare comunitară.

Casa în care s-a născut poetul Panait Cerna, o locuinţă de meşteşugar de la sfârşitul secolului XIX, prezintă atât aspectele cele mai importante privind viaţa şi opera acestuia cât şi o expoziţie etnografică ce ilustrează specificul zonei. Merită să opriți și să vizitați și acest loc!

Lacul Iacobdeal numit de localnici „La fântana” este un lac antropic, format într-o cuvetă rezultată din extragerea granitului. Se află pe raza comunei Turcoaia, într-o fostă carieră de piatră de pe dealul Iacobdeal. Lacul poate fi inclus în aria obiectivelor turistice ale Munților Măcinului, datorită modului său de formare, unic în țară. Merită o abatere de la drumul principal pentru a admira acest lac. Aici puteți petrece câteva clipe de relaxare. Informații suplimentare găsiți în acest articol.

Măcin este un oraș situat în extremitatea de nord-vest a județului Tulcea. Acesta are o populație de cica 8000 de locuitori. Orașul Măcin este situat la confluența unităților morfologice fluviul Dunărea cu Munții Măcinului, la altitudinea medie de 40 m, în vecinatatea Dunării Vechi la vest și a Munților Măcinului (Culmea Pricopanului) la est si nord-est. Relieful orașului Măcin se compune din trei forme de relief principale: Munții Măcinului, câmpia marginală și Lunca Dunării.  Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a “Vicinei” era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului. În orașul Măcin merită să opriți pentru a admira centrul localității, mereu plin de viață. Printre atracțiile turistice menționăm: Geamia Mestan Aga, Biserica Sfinții Petru și Pavel, dar și ruinele cetății Arrubium. Folosiți-vă de harta de mai jos pentru a descoperi orașul și mai bine. Și nu uitați să treceți și pe la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Măcin.

Situată în centrul oraşului Isaccea, Geamia (Moscheea) este un monument istoric ridicat în epoca feudală, datând probabil din secolele XVII -XVIII şi restaurată în 1860 de Mahmud Efendi. Construcţia cuprinde o cameră, sală de rugăciuni a credincioşilor musulmani. La intrarea din faţă, în interior, este prevăzută cu o treaptă înaltă unde credincioşii îşi lasă încălţămintea. Lângă cladire se înalţă minaretul (25m), cu un diamentru de 3,55 m. Este construită din piatră, cărămidă şi lemn. S-a restaurat de mai multe ori, respectându-se arhitectura originală. Chiar și astăzi traversează un nou proces de restaurare. Serveşte în prezent practicilor religioase ale cultului musulman. În sala de rugăciuni se află o placă de piatră, unde sunt inscripţii dăltuite, cu caractere arabe. Prezinta un pridvor cu stâlpi de lemn și arce în plin cintru. Parterul este despărțit prin șiruri de stâlpi de galeriile laterale și cea de la intrare. Aceasta din urmă este separată de rest printr-o balustradă joasă de lemn. Galeriile sunt etajate. La nivelul superior galeria se întinde și deasupra pridvorului. Fațada de V cu arcele în plin cintru sprijinite pe stâlpi subțiri de lemn, având deasupra un plin masiv de zidărie, acoperișul puțin înalt, cu streașina largă, par a fi elemente de arhitectură mediteraneană, adusă poate prin intermediul unor meșteri străini. Data construcției nu se cunoaște. Conform tradiției geamia ar avea 300-400 ani. În 1886 fiind veche și degradată s-au făcut mari reparații. În anul 1916 alte reparații: este tencuit minaretul, se văruiește și se fac vopsitorii în interior.

Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri vest de orasul Tulcea. Manastirea este condusa de o obste de calugari, avand drept hramuri Pogorarea Sfantului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul). Manastirea este asezata intr-un loc retras, la poalele unui deal invaluit in mireasma padurilor de tei. Odata, demult, de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii spun ca acest cantec se mai aude si astazi, uneori. Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii. Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat. Acestia au cumparat o bucata de pamant si au construit o mica biserica din nuiele lipite cu pamant, fara turle si fara clopote, respectand legile musulmane de atunci. Intreaga poveste a acestui loc o puteti afla din acest articol.

Situat în partea de nord-est a satului Niculițel, pe str. Muzeului, nr.1, monumentul este constituit dintr-o bazilică ridicată la sfârșitul secolului al IV-lea, în timpul domniei împăraților Valens și Valentinianus. La începutul secolului al V-lea, în timpul domniei împăratului Theodosius al II-lea, aceasta suferă modificări importante, atât în planul orizontal, cât şi în cel vertical. În zona centrală a absidei, sub pavimentul altarului, se află o criptă martirică monumentală. Complet îngropată, construcţia etajată a criptei a permis adăpostirea a două grupuri de martiri: un grup de patru, în partea superioară a martyrion-ului și un grup de doi la nivelul inferior. Scheletele celor patru martiri se aflau într-un sicriu colectiv, în conexiune anatomică, evidenţiind o înmormântare primară. Calitatea de martiri creştini si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos sunt înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei. Ei sunt cunoscuţi în Actele martirice ca fiind martirizaţi la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie. Cripta a fost construită pentru ei spre sfârșitul secolului al IV-lea. Resturile osteologice descoperite în partea inferioară a criptei provin dintr-un mormânt martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei monumentale. Numele şi vechimea celor doi martiri rămân necunoscute, singura menţiune asupra lor fiind făcută de inscripţia care bloca accesul în zona inferioară a criptei: “Aici şi dincolo (se află) sângele martirilor”. Acest loc poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Taxa de vizitare este 10 lei/adult și 5 lei/elev/student/pensionar. Bazilica paleo-creștină din Niculițel e o atracție de neratat în acest itinerariu.

Manastirea Saon se afla la o distanta de 11 kilometri spre Niculitel, din localitatea Tulcea. Drumul, printre dealuri cu vii, duce pe o frumoasa esplanada din fata Manastirii Saon. In partea stanga se intinde o cladire mare, din zid, acoperita cu tabla, care a fost construita intre anii 1990-1992. Cladirea, care adaposteste un corp de chilii, staretia si un corp de camere pentru oaspeti, are un cerdac foarte lung, sustinut de puternice coloane. Manastirea Saon a luat fiinta sub stapanirea otomana in anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei veniti la Saon au ridicat aici cateva chilii din chirpici si un Paraclis ca metoc al Manastirii Celic-Dere. Informatii suplimentare puteti afla in aceasta pagina.

Manastirea Celic-Dere, situata in partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunare si Marea Neagra. Numele manastirii este luat de la paraul Celic-Dere (nume turcesc, in romana insemnand "paraiasul de otel", aici fiind gasite arme din trecutul indepartat). Asupra anului infiintarii Manastirii Celic-Dere exista, pe de o parte, precizarea „Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de „arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835. Pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie. Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica. In anul 1845 manastirea de calugari Celic-Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon, unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor. Mai multe informații puteți afla aici.