Județul Tulcea

Situat în partea de nord-est a satului Niculițel, pe str. Muzeului, nr.1, monumentul este constituit dintr-o bazilică ridicată la sfârșitul secolului al IV-lea, în timpul domniei împăraților Valens și Valentinianus. La începutul secolului al V-lea, în timpul domniei împăratului Theodosius al II-lea, aceasta suferă modificări importante, atât în planul orizontal, cât şi în cel vertical. În zona centrală a absidei, sub pavimentul altarului, se află o criptă martirică monumentală. Complet îngropată, construcţia etajată a criptei a permis adăpostirea a două grupuri de martiri: un grup de patru, în partea superioară a martyrion-ului și un grup de doi la nivelul inferior. Scheletele celor patru martiri se aflau într-un sicriu colectiv, în conexiune anatomică, evidenţiind o înmormântare primară. Calitatea de martiri creştini si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Philippos sunt înscrise în tencuiala crudă a pereţilor criptei. Ei sunt cunoscuţi în Actele martirice ca fiind martirizaţi la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie. Cripta a fost construită pentru ei spre sfârșitul secolului al IV-lea. Resturile osteologice descoperite în partea inferioară a criptei provin dintr-un mormânt martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei monumentale. Numele şi vechimea celor doi martiri rămân necunoscute, singura menţiune asupra lor fiind făcută de inscripţia care bloca accesul în zona inferioară a criptei: “Aici şi dincolo (se află) sângele martirilor”. Acest loc poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Taxa de vizitare este 10 lei/adult și 5 lei/elev/student/pensionar. Bazilica paleo-creștină din Niculițel e o atracție de neratat în acest itinerariu.

Beştepe înseamnă în turcă Cinci Dealuri.  Astăzi este o frumoasă comună tulceană. Numele a fost pus de etnicii musulmani acum sute de ani și a supravieţuit peste timp. I s-a mai spus Beştepeaua Turcească, pentru a nu fi confundată cu cea Moldovenească, aşa cum era numită pe timpuri Mahmudia (localitatea vecină).  Cele cinci colinele străjuiesc impunător aşezarea… Este un tărâm încărcat de istorie şi frumoase poveşti. Legenda locului spune că, pe lângă sat a trecut odată, în drumul său spre Tulcea, puternicul sultan Mahmud al II-lea (1808-1839). Stăpânul Imperiului Otoman a fost impresionat de aceste locuri şi a decis să construiască pe cea mai înaltă dintre coline (n.r. altitudine maximă 242 m) o puternică cetate, de unde se putea străjui uşor întreaga zonă. Fortificaţia a fost imediat ridicată şi mulţi ani, de aici, otomanii au controlat atent regiunea. Povestea este una frumoasă însă de urma cetăţii din legendă nu a dat nimeni, niciodată. La Beştepe sunt însă multe fortificaţii şi ce este interesant, sunt mult mai vechi decât cea din povestea sultanului Mahmud. La 1 kilometru Nord-Est de sat, în zona Piatra lui Boboc se găsesc ruinele unei dave getice datată acum mai bine de 2300 de ani. Lângă Beştepe sau chiar în vatra satului se mai găsesc vestigii şi aşezări din vremea străbunilor geţi, din timpul romanilor sau din epoca romano-bizantină. De urma cetăţii lui Mahmud nu a dat încă nimeni, dar nicio legendă nu apare fără sâmburele său de adevăr. Cine poate şti, poate stă ascunsă sub colinele înverzite, aşteptând momentul potrivit pentru a-şi spune întreaga poveste…

Abandonată și lăsată în paragină, dar totuși impresionantă, Biserica germană din Malcoci, situată la un colț de stradă, chiar lângă drumul județean dinspre Tulcea spre Mahmudia, te întâmpină, tristă, de parcă ți-ar cere ajutorul pentru a fi salvată. N-ai cum să nu observi turnul care se ridică semeț, iar curiozitatea de îndeamnă să tragi pe dreapta, pentru a vedea mai de aproape superba clădire aflată în ruină, care îți spune trista ei poveste. Malcoci a fost primul sat german întemeiat de coloniștii ajunși în Dobrogea în anul 1843, când regiunea se afla sub stăpânire otomană. Germanii care s-au stabilit în Dobrogea au venit din sudul Rusiei, unde Ecaterina a II-a i-a invitat să emigreze, încă din 1763, pentru a lucra pământul în Rusia. Deoarece nu s-au bucurat de privilegiile promise de conducerea țaristă, etnicii germani au emigrat din nou și au ajuns până în sudul Dobrogei, unde au înființat colonii în numeroase localități. Aflați toată povestea acestui loc citind acest articol.

În Ceamurlia de Sus se află Biserica cu hramul ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”. Aceasta este veche de aproape 200 de ani, fiind construită în anul 1839.  Printre localnici circulă părerea că ar fi fost întemeiat de cazacii zaporojeni, înainte de 1855, motiv pentru care administraţia turcească i-a atribuit primul nume, care în traducere înseamnă cazacii noi. Numele satului este cel actual şi nu cel iniţial. Există posibilitatea ca cele două denumiri să fi circulat în paralel, cum s-a întâmplat şi în cazul altor localităţi. Locul cazacilor a fost luat mai târziu de bulgari, probabil până în 1877, apoi, după schimbul de populaţie din 1940, de aromânii din Cadrilater (303 familii). Merită spus că biserica a fost reabilitată de curand.

Casa în care s-a născut poetul Panait Cerna, o locuinţă de meşteşugar de la sfârşitul secolului XIX, prezintă atât aspectele cele mai importante privind viaţa şi opera acestuia cât şi o expoziţie etnografică ce ilustrează specificul zonei. Merită să opriți și să vizitați și acest loc!

Situată chiar în vecinătatea imediată a Geamiei Ali-Gazi-Pasa, Casa Panaghia este construită în stilul arhitectonic al Babadagului de altădată. Expoziția de artă orientală organizată în Casa Panaghia, prezintă piese ce aparțin artei populare tradiționale a turcilor și tătarilor din Dobrogea, dar și piese ce aparțin artei orientale realizată în manufacturi și, ulterior, industrial. Arta populară a turcilor și tătarilor din Dobrogea (țesături, broderii, piese de port, podoabe, vase de aramă pentru uz cotidian și pentru diferite ceremonialuri) reflectă originile sale orientale. Anumite trăsături ale acestei arte releva însă, interferente cu arta populației autohtone din Peninsula Balcanică și din Dobrogea. Motivele ornamentale tipic orientale: garoafa, chiparosul, zambila , fructul de rodie s.a., completate de firul metalic auriu și argintiu, se combina în compoziții cromatice și decorative de o valoare estetică deosebită. Merită să opriți și să vizitați acest loc. Tariful de vizitare este de 10 lei/adult și de 5 lei/elev/student/pensionar. Muzeul poate fi vizitat de miercuri până joi, între orele 10:00 și 18:00.

La 7km de satul Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman, se află ruinele cetății antice Argamum. Întemeiată în jurul anilor 670-660 î.Hr. de grecii din Milet, așezarea a purtat întâi numele de Orgame (numele grecesc). După ce a fost cucerită de romani, a fost redenumită în Argamum. Împreună cu fortificația de pe Insula Bisericuța, străjuiau intrarea într-un golf al Mării Negre sau Marea Scitică, așa cum o numeau pe atunci grecii. Mai multe detalii puteți afla aici. Noi vă recomandăm o vizită aici în primul rând pentru priveliștea minunată. 

Situl arheologic Halmyris, situat la 2,5 km est de satul Murighiol, este o puternică cetate romană şi romano-bizantină, sediu al unor unităţi militare şi staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica. Aici au fost dezvelite monumente de arhitectură militară, civilă şi religioasă, între acestea bazilica episcopală cu cripta primilor martiri dobrogeni: Epictet şi Astion. E bine de știut că Cetatea Halmyris poate fi vizitată, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Taxa de acces în sit este de 6 lei/adult și 3 lei de elev/student/pensionar. În călătoria ta în această parte a județului, o oprire aici e de neratat! Mai multe informații despre acest loc istoric vă invităm să citiți în acest articol.

Cetatea Medievală din Enisala este situată la 2 km de localitatea cu același nume, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag. Aceasta a fost construită în a doua jumătate a sec.XIV, cu scop militar, foarte probabil de către negustorii genovezi, deţinători ai monopolului navigaţiei în Marea Neagră.  Fortăreața are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile terenului; zidurile şi bastioanele se păstrează în unele puncte pe o înălţime de 5-10 m. Integrată, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, sistemului defensiv al Ţării Româneşti, cetatea a fost abandonată în contextul înaintării stăpânirii turceşti la nord de Gurile Dunării (sfârşitul sec. XV) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră. Pe lângă vizitarea cetății, aici merită să ajungeți și pentru a vă bucura de una dintre cele mai frumoase priveliști din tot județul Tulcea, mai ales la apus.

Venind cu mașina din direcția Sarinasuf - Iazurile - Valea Nucarilor, veți avea în față Dealurile Agighiolului. Acestea impresionează prin înălțimea lor, parcă nespecifică acestei zone cu lacuri, iazuri și mult stuf. „Situl ROSCI0060 Dealurile Agighiolului” fac parte din reteaua Natura 2000 și protejeaza habitate si specii pe o suprafata de aproape 1500 ha, la nord de lacul Razelm. Merită spus că pe aceste dealuri a fost găsită și o comoară a unui prinț trac. Dar cel mai bine e să-i aflați povestea bucurându-vă de o plimbare pe aceste dealuri. Urmați panourile și indicatoarele de pe traseul „Comorile de la Agighiol”, prima poteca tematică amenajată pentru Geoparcul Dobrogea Chimerica. Poteca a fost realizată într-un parteneriat dintre asociatiile „Mai mult Verde” și „GeoD pentru promovarea geodiversitatii”, prin sprijinul Primăriei Valea Nucarilor.

Dacă vă doriți să faceți câțiva pași, atunci vă recomandăm o oprire scurtă pe Faleza din Mahmudia. Aceasta a fost recent reabilitată și renovată, devenind un loc bun pentru promenadă.

Moscheea Gazi Ali Pașa nu este cea mai veche din Dobrogea, însă, prin arhitectura sa deosebită, le atrage atenția tuturor celor care trec prin orașul Babadag. Lăcașul de cult are un stil tipic otoman, cu un minaret construit din piatră și cărămidă, înalt de 21 de metri. De-a lungul secolelor, lăcașul de cult a fost important atât pentru Babadag, cât și pentru localitățile din împrejurimi. Vă invităm să aflați toată povestea locului în acest articol.

Situată în centrul oraşului Isaccea, Geamia (Moscheea) este un monument istoric ridicat în epoca feudală, datând probabil din secolele XVII -XVIII şi restaurată în 1860 de Mahmud Efendi. Construcţia cuprinde o cameră, sală de rugăciuni a credincioşilor musulmani. La intrarea din faţă, în interior, este prevăzută cu o treaptă înaltă unde credincioşii îşi lasă încălţămintea. Lângă cladire se înalţă minaretul (25m), cu un diamentru de 3,55 m. Este construită din piatră, cărămidă şi lemn. S-a restaurat de mai multe ori, respectându-se arhitectura originală. Chiar și astăzi traversează un nou proces de restaurare. Serveşte în prezent practicilor religioase ale cultului musulman. În sala de rugăciuni se află o placă de piatră, unde sunt inscripţii dăltuite, cu caractere arabe. Prezinta un pridvor cu stâlpi de lemn și arce în plin cintru. Parterul este despărțit prin șiruri de stâlpi de galeriile laterale și cea de la intrare. Aceasta din urmă este separată de rest printr-o balustradă joasă de lemn. Galeriile sunt etajate. La nivelul superior galeria se întinde și deasupra pridvorului. Fațada de V cu arcele în plin cintru sprijinite pe stâlpi subțiri de lemn, având deasupra un plin masiv de zidărie, acoperișul puțin înalt, cu streașina largă, par a fi elemente de arhitectură mediteraneană, adusă poate prin intermediul unor meșteri străini. Data construcției nu se cunoaște. Conform tradiției geamia ar avea 300-400 ani. În 1886 fiind veche și degradată s-au făcut mari reparații. În anul 1916 alte reparații: este tencuit minaretul, se văruiește și se fac vopsitorii în interior.

Ansamblul arhitectural „Gospodăria Țărănească conservată in-situ” de la Enisala reprezintă o veritabilă carte de identitate a comunității dobrogene. Acest spațiu înfățișează arhitectura tradițională specifică Dobrogei de Nord de la începutul secolului al XX-lea. Imobilul a fost achiziționat în anul 1971 de către Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, restaurat și deschis publicului. Astfel, ansamblul cuprinde casa mare (cu magazie, bucătărie și chilier) și anexele: casa mică, cuptorul de vară, porumbarul, samalâcul, fântâna și șoproanele. Casa mare a fost construită în stilul specific zonei: făcută pe temelie de piatră, cu pereți din lut și paie, acoperită cu stuf. Are o structură simplă, formată din tindă și două camere — una dintre ele era spațiu de locuit, iar cealaltă era „casa bună” sau „casa frumoasă”, unde se organizau evenimentele familiei și unde se ținea zestrea. Aceste camere sunt decorate cu ștergare și alte țesături, create de femei prin prelucrarea bumbacului, a cânepii și a lânii. Pentru a ilustra activitățile bărbatului nord-dobrogean, în exteriorul casei pot fi văzute căruțe și instrumentar potrivit pentru munca câmpului, pentru olărit sau pentru pescuit. E bine de știut că muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Taxa de vizitare este de 6 lei/adult și de 3 lei/elev/student/pensionar. Sursa informațiilor: https://muzeedelasat.ro/muzee/gospodaria-enisala/

Unica la noi in tara, Gura Portitei este locul in care Marea Neagra se intalneste cu Delta Dunarii pentru a crea un spectacol natural mirific si o oportunitate de relaxare si fascinatie pentru fiecare dintre noi. Situat pe limba de nisip ce separa cele doua lumi, Satul de Vacanta „Gura Portitei” este locul unde puteti admira deopotriva flora si fauna specifica deltei, si pe cea a marii, la o plimbare distanta una de celalta. Denumirea satului vine de la comunicarea initiala dintre lacul Golovita si Marea Neagra, sugerand inca de la bun inceput simbioza dintre cele doua lumi. Descoperit in anul 1736, acest colt de paradis authton a fost initial un sat pescaresc, urmand ca din anul 1998 sa inceapa lucrarile de amenajare, pentru a crea aici locul ideal pentru sejurul perfect. Astazi Gura Portitei isi pastreaza frumusetea naturala, in timp ce optiunile de cazare si facilitatile disponibile sunt intr-un proces de imbunatatire continua, pentru ca turistii sa gaseasca intotdeauna aici o oaza de liniste si relaxare. RECOMANDARE: Transferul se face cu barca din Portul Jurilovca si dureaza 20-30min. Daca sunteti un grup mai mare si aveti o barca doar pentru voi, le puteti propune barcagiilor sa va ofere si o scurta plimbare. Fie pana la baza Capului Dolosman, fie spre colonia de pelicani de la Ceaplace (cea mai mare din sectorul sudic al rezervatiei), fie ambele, in functie si de timpul alocat. 

Jurilovca este o comună din județul Tulcea, amplasată pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, la jumătatea distanțe dintre Tulcea și Constanța. Satul Jurilovca se mândrește cu tradițiile rușilor-lipoveni, care au întemeiat localitatea ce dă numele comunei, acum mai bine de 200 de ani. Multe dintre casele din Jurilovca păstrează arhitectura tradițională. Ele sunt vopsite în alb și în deja celebrul albastru lipovenesc, pe care unii îl numesc chiar „Albastru de Jurilovca”. Merită spus că Jurilovca a fost inclusă în top 5 destinații turistice ale României în 2024, conform Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Federația a întocmit clasamentul celor mai fierbinți destinații turistice din România în anul 2024. Dacă ajungeți în Jurilovca, vizitați biserica lipovenească, plimbați-vă și aici pe străduțele satului pentru a admira frumoasele gospodării și nu uitați de portul din localitate. Acesta găzduiește an de an Festivalul Borșului Lipovenesc, unul dintre cele mai importante evenimente din tot județul Tulcea.

Lacul Iacobdeal numit de localnici „La fântana” este un lac antropic, format într-o cuvetă rezultată din extragerea granitului. Se află pe raza comunei Turcoaia, într-o fostă carieră de piatră de pe dealul Iacobdeal. Lacul poate fi inclus în aria obiectivelor turistice ale Munților Măcinului, datorită modului său de formare, unic în țară. Merită o abatere de la drumul principal pentru a admira acest lac. Aici puteți petrece câteva clipe de relaxare. Informații suplimentare găsiți în acest articol.

Localitatea Murighiol a fost întemeiată pe ruinele cetății străvechi Halmyris. Totuși, există și teoria conform căreia înainte de Halmyris, la doar 3-4 km est de cetate, s-ar fi aflat o altă cetate denumită Salmorus, iar întregul teritoriu aparținea de provincia Scythia. Denumirea Salmorus pare a proveni, pe bună dreptate, de la cele trei lacuri sărate existente la Murighiol - Lacul Sărătura I, II și III. Acestea sunt lacuri producătoare de nămol negru sapropelic, utilizat în terapia și profilaxia alternativă a mai multor boli. De asemenea, lacul Sărătura I este recomandat pentru băi terapeutice, deoarece apa sa are o mineralizare de 6,7 grame/litru. În același timp, lacul Sărătura III a fost declarat rezervație naturală protejată în interes biologic, astfel că nu poate fi exploatat nici în scopuri medicale.

Manastirea Celic-Dere, situata in partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunare si Marea Neagra. Numele manastirii este luat de la paraul Celic-Dere (nume turcesc, in romana insemnand "paraiasul de otel", aici fiind gasite arme din trecutul indepartat). Asupra anului infiintarii Manastirii Celic-Dere exista, pe de o parte, precizarea „Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de „arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835. Pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie. Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica. In anul 1845 manastirea de calugari Celic-Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon, unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor. Mai multe informații puteți afla aici.

Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri vest de orasul Tulcea. Manastirea este condusa de o obste de calugari, avand drept hramuri Pogorarea Sfantului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul). Manastirea este asezata intr-un loc retras, la poalele unui deal invaluit in mireasma padurilor de tei. Odata, demult, de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii spun ca acest cantec se mai aude si astazi, uneori. Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii. Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat. Acestia au cumparat o bucata de pamant si au construit o mica biserica din nuiele lipite cu pamant, fara turle si fara clopote, respectand legile musulmane de atunci. Intreaga poveste a acestui loc o puteti afla din acest articol.

Mănăstirea Codru se află chiar la intrarea în Pădurea Babadag, pe sensul de la Constanța spre Tulcea. Aceasta fost întemeiată la 8 septembrie 2000, iar în perioada 2000-2006 au fost executate împrejmuirea terenului, un corp de chilii și o bucătărie de vară.

Manastirea Saon se afla la o distanta de 11 kilometri spre Niculitel, din localitatea Tulcea. Drumul, printre dealuri cu vii, duce pe o frumoasa esplanada din fata Manastirii Saon. In partea stanga se intinde o cladire mare, din zid, acoperita cu tabla, care a fost construita intre anii 1990-1992. Cladirea, care adaposteste un corp de chilii, staretia si un corp de camere pentru oaspeti, are un cerdac foarte lung, sustinut de puternice coloane. Manastirea Saon a luat fiinta sub stapanirea otomana in anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei veniti la Saon au ridicat aici cateva chilii din chirpici si un Paraclis ca metoc al Manastirii Celic-Dere. Informatii suplimentare puteti afla in aceasta pagina.

Dobrogea de Nord este teritoriul României unde cei mai vechi munți din Europa, Munții Măcin, întâlnesc cel mai tânăr pământ, Delta Dunării. Acești munți joși, ce ajung doar până la 467 metri în vârful Țuțuiatu, sunt una dintre cele mai frumoase atracții turistice naturale pentru turiștii ce aleg județul Tulcea. Ceea ce lipsește în altitudine este compensat de numeroase trasee de o frumusețe pitorească și o serie de obiective turistice unice în țară. De exemplu, știai că și în Măcin, pe Culmea Pricopanului, se află un sfinx cel puțin la fel de expresiv și spectaculos precum e cel de pe platoul Masivului Bucegi? Pentru a evita potențialele situații de confuzie în rândul pasionaților de drumeții, Administraţia Parcului Naţional Munții Măcinului vă informează cu privire la semnificația marcajelor pe care puteți să le întâlniți atunci când vizitați Parcul Naţional Munții Măcinului (le găsiți prezentate în galeria de mai jos). RECOMANDARE: Înainte de a parcurge traseul dorit, noi vă recomandăm să faceți o vizită și la Centrul de Informare din localitate Greci. Vă asigurăm că va merita! Găsiți toate coordonatele în această pagină (date de contact, program, etc).

Noul spațiul cultural din inima Deltei Dunării, Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară, ridicat pe amprenta casei părinților lui Ivan Patzaichin, în satul Mila 23, celebrează succesele marelui campion și oferă un cadru pentru expunerea preocupărilor sale privind Delta, pentru încurajarea și exprimarea culturii și tradițiilor lipovenilor din Mila 23 și pentru punerea în valoare a biodiversității fragile a Deltei Dunării. Prin proiecte de educație și asigurarea unui spațiu pentru rezidențe artistice și de cercetare, Muzeul va deveni un pilon esențial în viața comunității și va contribui la evoluția Deltei Dunării și la bunăstarea locuitorilor ei, oferind tuturor zonelor naturale protejate din țară un model de instituție bazată pe principii moderne de colaborare comunitară.

Măcin este un oraș situat în extremitatea de nord-vest a județului Tulcea. Acesta are o populație de cica 8000 de locuitori. Orașul Măcin este situat la confluența unităților morfologice fluviul Dunărea cu Munții Măcinului, la altitudinea medie de 40 m, în vecinatatea Dunării Vechi la vest și a Munților Măcinului (Culmea Pricopanului) la est si nord-est. Relieful orașului Măcin se compune din trei forme de relief principale: Munții Măcinului, câmpia marginală și Lunca Dunării.  Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a “Vicinei” era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului. În orașul Măcin merită să opriți pentru a admira centrul localității, mereu plin de viață. Printre atracțiile turistice menționăm: Geamia Mestan Aga, Biserica Sfinții Petru și Pavel, dar și ruinele cetății Arrubium. Folosiți-vă de harta de mai jos pentru a descoperi orașul și mai bine. Și nu uitați să treceți și pe la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Măcin.

Sarichioi este unul dintre cele mai mari și frumoase sate din tot județul Tulcea. E un loc încărcat de istorie, de un pitoresc și farmec aparte.  Sarichioi e totodată „inima comunității de ruși-lipoveni” din toată România, aici trăind cel mai mare grup etnic de pe tot teritoriul țării. Practic, din cei 3000 de locuitori, 90% sunt lipoveni. Asta aduce satului o încărcătură deosebit de valoroasă în ceea ce privește tradițiile și obiceiurile locului. Dacă îți dorești o experiență pe care să nu o uiți toată viața, atunci alege să petreci Paștele la Sarichioi. Cu alte cuvinte, în vacanța ta de la Tulcea trebuie musai să incluzi și o vizită la Sarichioi. Plimbă-te la pas pe străduțele din zona istorică a satului, acolo unde vei putea admira gospodării lipovenești vechi de mai bine de un secol. De asemenea, vizitează cele două biserici lipovenești, una mai frumoasă decât alta. Și, nu în ultimul rând, bucură-te de atmosfera din bătrânul port pescăresc. Dacă ești cu copii, atunci e bine de știut că vei găsi aici un loc generos de joacă.

Sicia Transdunăreană de la Dunavățu de Sus se afla, în sec.XIX, pe teritoriu otoman, cazacii transdunăreni fiind supuși Înaltei Porți. În această calitate, ei nu plăteau taxe sau alte datorii suplimentare, dar erau obligați să acorde ajutor militar turcilor în caz de război. Principala ocupație a cazacilor era, de fapt, apărarea granițelor otomane împotriva Imperiului Rus, relațiile dintre cele două state fiind mereu tensionate. Liderul acestora era atamanul-coșovei. La mutarea Siciei la Dunavăț, coșovei era Samiilo Kalneboloțki (1809 – circa 1814). După mutare, Kalneboloțki i-a cedat locul lui Leah, cel mai probabil un țăran polonez. După Leah, coșovei a fost Litvin, un om foarte evlavios, care, la sfatul preotului Siciei, un anume Luchian, s-a călugărit la mănăstirea Mirnopoian, acolo unde a și murit. În același timp cu Litvin, coșovei a fost și Olexa Riasnei, care a fost destituit din funcție și pedepsit prin biciuire, după un scandal iscat într-una dintre raialele siciei. Azi nu e nimic de vizitat care să vorbeaască despre prezența cazacilor la Dunăvăț, însă merită să vă imaginați că ei ocupau această parte din Tulcea în urmă cu câteva secole. Vă invităm să aflați toată povestea cazacilor zaporojeni de la Sicia Transdunăreană în acest articol.