Templul Israelit

Biserica „Sf. Ioan Teologul”, situată pe strada Mihai Eminescu din Tulcea, a fost construită de credincioșii ruși-lipoveni în anul 1868, în cartierul Comorovca, după ce a fost obținută aprobarea din partea administrației otomane. Din punct de vedere arhitectural, lăcașul de cult are un fronton care îi marchează intrarea de pe fațada principală. Turla este dominanta verticală ce stă așezată pe axa principală verticală. Apar și elemente neoclasice, precum coloanele și bosajele mai mari sau mai mici ale zidăriei aparente.

În anul 1846, odată cu înfiinţarea Mitropoliei lipovenești de la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa), majoritatea rușilor-lipoveni prigoniți au acceptat ierarhia şi preoţii, cu excepţia unor grupuri care au refuzat hirotonisirea, preferând să-şi recruteze preoţii direct din Rusia. În nordul Dobrogei, forţa spiritualităţii lipovenești sub stăpânirea otomană este dovedită de supraviețuirea episcopiilor din Slava şi Tulcea, păstoare a mai multor biserici ridicate de „popovţi” (cu preoți) şi „bezpopovţi” (fără preoți), precum și a celor două mănăstiri de rit vechi - Uspenia şi Vovidenia. După anul 1917, practica aducerii preoților din Rusia a devenit aproape imposibilă, datorită încordării relaţiilor româno-ruse în contextul Primului Război Mondial, astfel încât numeroase comunităţi lipovenești au rămas fără păstorii credinţei. În orașul Tulcea, în vechea mahala lipovenească de pe dealul Monumentului, există biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” a credincioșilor ortodocși de rit vechi, cunoscuți și sub denumirea de „staroveri” (de credință veche). În ziua de 3 mai 1920 a fost sfințit locul acestei biserici și a fost pusă piatra de temelie de către episcopul eparhial Nicodim, împreună cu preotul Vikul și diaconul Ignatie.  Construcția bisericii a fost realizată prin contribuția enoriașilor ruși-lipoveni din mahala, care își doreau să slujească cu preot, și a durat până în primăvara anului 1921. Însă lucrările de construcție, până la finalizarea lor, au fost oprite de câteva ori de către autoritățile locale, din cauza reclamațiilor primite din partea vecinilor opozanți de la Biserica „Sfânta Paraschiva” de pe strada Gloriei (construită încă din anul 1857) sau, cum i se mai spunea, „biserica fără preot”, având acum orientarea de Novozâbkov, Rusia.  În ziua de 23 mai 1921 a fost sfințită biserica cea nouă „Înălțarea Domnului”. La slujba de sfințire au participat episcopul eparhial Nicodim împreună cu alți doi episcopi din Rusia și un sobor de 9 preoți și 6 diaconi, precum și mulți credincioși tulceni și din alte localități. De atunci biserica se află sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, orientarea de Fântâna Albă (actualmente în Ucraina), organizată într-o Mitropolie cu sediul la Brăila - Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, recunoscută oficial de către statul român din 1946.

Biserica „Sf.Paraschiva” de pe strada Gloriei a fost construită în anul 1857, prin contribuţia comunităţii ruşilor-lipoveni de rit străvechi şi cu sprijinul Imperiului Otoman.  Biserica păstrează în arhiva sa actul original prin care înaltele autorităţi otomane îngăduiau construirea acestui lăcaş, impunând dimensiuni exacte (lungimea 40, lăţimea 20 şi înălţimea de 28 de coţi), să nu fie, cu alte cuvinte, mai înaltă decât minaretul moscheii, dar, în acelaşi timp, hotărând dreptul exclusiv de proprietate şi libertate a practicării cultului.  Declanşarea Primului Război Mondial în 1914 și mai ales preluarea puterii de către bolșevici în Rusia au întrerupt definitiv posibilitatea venirii preoţilor din Rusia. Probabil că acesta este motivul pentru care unele biserici nu au avut altar. Tot din această perioadă, enoriaşii bisericilor de rit străvechi au început să fie cunoscuţi şi sub numele de „bezpopovţi” (fără preot). Un fapt elocvent este cazul preotului rus Alexandru, care a fost înmormântat în anul 1886 în curtea Bisericii „Sfânta Parascovia” din Tulcea.  Actualmente, biserica se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Ruse de Rit Străvechi.

Catedrala din Tulcea a fost construită pe locul unde românii din satul Beștepe ridicaseră o bisericuță din lemn. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în 1862 de către Mitropolitul Dionisie al Durostorului, pisania de la intrare stând drept mărturie: „Acest sfânt lăcaş cu patronul Sfântului Ierarh Nicolae, din oraşul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stăpânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă”.  Frumoasa catedrală are o înălțime de aproximativ 30m, fiind în formă de cruce şi urmând stilul bizantin cu trei turle. Este construită din piatră şi cărămidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galbanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din cărămidă şi piatră.  Pictura în stil renascentist a fost executată, în 1905-1906, de pictorul-profesor D. Marinescu, de la Școala de Arte Frumoase din Bucureşti.

Biserica „Buna Vestire” a fost clădită între anii 1848-1854 în timpul mitropolitului Dionisie, cu piatră și mortar în stil neoclasic grecesc, de comunitatea greacă din Tulcea, pe baza planului întocmit de arhitectul Ștefan Dopron.  Biserica actuală a fost clădită pe locul unui mai vechi locaș din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, patronul navigatorilor și negustorilor greci sosiți la Tulcea după 1829. Pe frontispiciul turnului-clopotniță, construit din cărămidă după 1900, sprijinit pe coloane ionice și dominat de ochiul Providenței, stătea scris: „Cu dragoste, de la enoriașii tăi, Doamne!”.  Biserica a fost inițial pictată între anii 1854-1857.

Casa Avramide este o componentă a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean ce aparține de Institutul de cercetări Eco–Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.  Această superbă casă, cunoscută printre tulceni și drept Casa Colecțiilor, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Alexandru Avramide, de etnie greacă. Acesta era un prosper întreprinzător local, ce deținea mai multe mori, ateliere, diverse spații comerciale, o fabrică de cherestea, dar și mai multe suprafețe agricole. Despre Alexandru Avramide se știe că sosea în orașul Tulcea în mijlocul secolului al XIX-lea, fiind determinat de o puternică ambiție și tenacitate, care mai apoi aveau să facă din acesta unul dintre cei mai bogați oameni din întreaga regiune. În apropierea anului 1890, Avramide a reușit să aducă în zonă doi meșteri italieni, cărora le-a încredințat toate cele necesare pentru construirea casei pe care o visa asemenea unui simbol al prosperității familiei. Din acel moment și până când edificiul a devenit cea mai frumoasă construcție din oraș nu a mai trecut mult timp. Amplasată chiar în centrul orașului Tulcea, fix lângă Biserica Sfântul Nicolae, casa considerată de lux se remarca în special prin încăperile de la nivelul inferior. Acestea sunt decorate cu stucatură pictată, plafoane pictate și beneficiază de uși în două canate, două fațade principale, iar la una dintre acestea se poate observa o scară impunătoare realizată din mozaic confecționat din marmură. După anul 1944, casa a fost transformată în sediul Comitetului Democratic Grec, iar de la data de 14 noiembrie a anului 1949 a fost semnat actul prin care a luat naștere Muzeul „Delta Dunării”, care s-a deschis în mod oficial abia pe 1 mai 1950. Muzeul ocupa două camere din întreaga clădire și deținea în patrimoniul său 872 de materiale complementare sau obiecte. Între anii 1952-1953 în același imobil și-a desfășurat activitatea Inspectoratul Școlar al județului Tulcea. Pentru ca abia din anul 1957 să aibă loc primele reorganizări ale muzeului. Din anul 1959 la demisolul clădirii a funcționat o secție specială de arheologie și etnografie, însă aceasta a fost închisă în anul 1962. Din anul 1964 când au fost construite la demisolul clădirii bazinele pentru acvariu, împreună cu alăturarea unei colecții formate din 1500 de piese biologice, plus un ierbar voluminos, casa a funcționat în complexitatea sa drept muzeu de științe ale naturii. Recent edificiul a fost reabilitat printr-un proiect denumit „Restaurarea și Reabilitarea a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea incluse în circuitele turistice regionale” oferind în ziua de astăzi printr-o expoziție modernă, principalele elemente istorice ale orașului Tulcea, dar și ale familiei Avramide. Tot aici sunt puse în valoare perfect diverse obiecte de patrimoniu provenite din colecțiile Institului de Cercetări Eco–Muzeale „Gavilă Simion” Tulcea.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea este găzduit astăzi în fostul sediu al Băncii Naționale a României – Agenția Tulcea. Clădirea este una dintre edificiile publice emblematice pentru municipiu, constituind, împreună cu alte construcții, exemple valoroase ale arhitecturii de forme naționale.  Construcția are la bază un proiect elaborat în 1924 și a fost ridicată în perioada interbelica (1924-1927), deci la finele epocii de manifestare a curentului național în arhitectura României. Acest edificiu public poate fi considerat un exemplar reușit al arhitecturii moderne, edificate pe valorile celei tradiționale, ce a marcat prima parte a secolului al XX-lea.  Patrimoniul Muzeului de Etnografie și Artă Populară reflectă, prin diversitatea colecțiilor, un model cultural unic generat de conviețuirea etnică dintre români și celelalte populații. Cele aproximativ 8600 de piese alcătuiesc un fond etnografic inestimabil decodificabil în cadrul colecțiilor de artă populară și port popular, etnografie, patrimoniu industrial și foto-document. Muzeul a fost recent reabilitat, renovat și redeschis și încântă privirile vizitatorilor cu colecțiile de ștergare, vase de metal, covoare și artă populară aromânească. De asemenea, muzeul găzduiește și expoziții tematice temporare!

Muzeul de Artă din Tulcea este găzduit într-o clădire în stil neo-clasic, ridicată între anii 1863-1865, ca palat administrativ al Sangeacului de Tulcea, denumit atunci și Conacul Pașei.  După intrarea Dobrogei în componența statului român, devine în 1878 sediul Prefecturii județului Tulcea, având la parter Tribunalul Județului, corpul Portăreilor și Curtea de jurați. Între 1950-1970, aici a funcționat Sfatul Popular Raional Tulcea. Devine într-un final sediul Muzeului de Artă pe 23 august 1982 și funcționează astfel de atunci. În total, muzeul deține șapte colecții principale: pictură modernă și contemporană (932 lucrări), sculptură modernă și contemporană (420 lucrări), icoane din secolele XVIII, XIX și XX (797 lucrări), grafică modernă și contemporană (4016 lucrări), plăci de gravură, unice în țară (400 lucrări), artă orientală din secolele XVIII și XIX (311 piese), artă decorativă din secolele XVIII, XIX și XX (139 piese). Nucleul de forță al colecției de pictură îl reprezintă lucrările perioadei de avangardă: Hans Mattis Teutsch, Max Hermann Maxy, Marcel Iancu, Corneliu Michăilescu, culminând cu cele 14 opere (10 de pictură, patru de grafică) semnate de cunoscutul artist de notorietate universală, Victor Brauner (pictor, sculptor și poet suprarealist născut la Piatra-Neamț). Cât despre patrimoniul statuar bogat al muzeului, acesta e constituit din 420 de sculpturi moderne și contemporane. Se remarcă prin valoarea deosebită lucrările artiștilor Ion Georgescu, Dimitrie Paciurea, Frederic Storck, Alexandru Călinescu, Oscar Han, Milița Petrașcu, Emilian Celine, Constantin Baraschi, Romul Ladea, Ion Jalea. Ghidul de vizitare poate fi descărcat de AICI sau scanând codul QR în muzeu!